• Oana Stroe

Obiceiuri nocive

Actualizată în: Sept. 16


Traim intr-o lume care ne dirijeaza viata intr-o asa maniera, ca nici nu mai realizam cat de mult ne departam de noi, cat de straini devenim de noi.


Ne lasam dusi de val si petrecem tot timpul pentru lucruri ce par importante, cand de fapt ele sunt complet lipsite de importanta reala.

Sa urcam pe scara sociala, sa aratam bine, sa fim in prim-plan sau sa acumulam „bogatii”.


Bogatii care de fapt sunt

nimicuri scumpe ce rezista de cele mai multe ori doar un sezon. Apoi se demodeaza, isi pierd din importanta, sau se strica.


Le spun "bogatii" pentru ca facem eforturi sa le obtinem, de multe ori muncind din greu. Si intr-o zi, cand toate aceste "bogatii" care ne fac sa ne simtim bine, importanti sau realizati dispar, realizam ca de fapt ramanem cu nimic. Si atunci descoperim un mare gol. Pentru ca de sufletul nostru si de trupul nostru avem rareori grija. Pentru ca traim in iluzie.


Filmele, revistele, retelele sociale, toate ne atrag sa imitam o lume ireala, in care doar

aparentele conteaza. Ajungem sa credem ca doar ceea ce afisam este important si tot acolo invatam ca adevaratul nostru eu nu este destul de bun, de frumos.


Si vine o zi cand ceva scartie in viata ta. Poate relatia, poate sanatatea sau siguranta locului de munca. Si atunci incepi sa te opresti din fuga continua. O faci o clipa, te uiti la tine si ceea ce vezi iti pare necunoscut. Caci tu nu esti acela, tu esti cel ce afisa „glamour” si parea desavarsit traind intr-o viata perfecta.


Si iar fugi. De data aceasta mai repede, caci fuga ta dupa himere este dublata de fuga de tine. Pentru ca nu te recunosti. Si pentru ca iti e frica sa te vezi. Tu, cel real, nu ai nici zambetul de superstar si nici parul ca iesit de la coafor. Dar ai in schimb un mare gol. In suflet, caci sufletul are nevoie de timp, de iubire, lucruri pe care nu ai avut timp sa i le dai.


Si dintr-o data devii atent, incepi sa iti propui sa te uiti si la tine, la nevoile tale reale. Dar ce sa vezi? Nu stii cum s-o faci. Caci creierul a invatat in ani de zile sa te duca pe acelasi traseu. Si nici nu mai stii sa gasesti alta varianta.


Realizezi toate acestea si incepi sa te lupti cu tine. Incepi sa deschizi ochii si urechile si sa descoperi ca se poate trai si altfel. Mai mult, ca este frumos sa traiesti asa si incepi sa simti gustul implinirii sufletesti.


Usor, usor in viata ta apar semne ce te indreapta si te cheama catre o alta lume, in care sufletul este hranit, in care valorile se schimba si oamenii la fel. Apar oameni noi, frumosi pe interior si buni, apar prieteni de care uitaseși. Clipele petrecute cu ei sunt aducatoare de bucurie si de viata.


Si simti ca te-ai schimbat. Te bucuri ca ai facut-o. Te uiti in oglinda si incepi sa vezi lucruri frumoase in locuri unde nici nu te uitai.


Incepi sa respiri. Incet, incet viata devine mai frumoasa. Prinzi curaj si iar te avanti in vartejul vietii.


Pentru ca, de fapt, nu ai facut nici o schimbare in tine. Doar ai tras frana de mana atunci cand placutele s-au uzat. Si in scurt timp vei ajunge in acelasi loc cu cel din care ai plecat. Ba chiar mai rau, pentru ca acum ceva din tine stie ca daca obosesti poti iar trage frana de mana. Dar acel ceva a uitat un proverb important, ca „ulciorul nu merge de doua ori la apa”.


Daca vrem sa schimbam un obicei vechi, bine sapat in retelele noastre neuronale trebuie sa fim in primul rand convinsi ca vrem schimbarea. Apoi trebuie sa fim constienti ca oricand ne putem intoarce la vechile obiceiuri si sa fim atenti sa nu o facem. Daca suntem prea indulgenti cu noi, gasindu-ne scuze, schimbarile in bine din viata noastră in bine vor fi temporare.


Desi stim ca sufletul nostru merita mai multe, uitam si ignoram lucrul acesta mereu. E pacat, este al nostru si e un dar, nu putem sa nu il iubim. Si pentru acest lucru nu este nevoie decat de un pic de disciplina si de dorinta. Si dragoste pentru noi.

667 afișare0 comentariu

Postări recente

Afișează-le pe toate