Era prima zi a anului.
In urma cu 50 de ani.
Gasca vesela de tineri, pusa pe glume si dans, petrecea in a doua zi a Anului Nou, asa cum se obisnuia, “la resturi”.
Mirela era extrem de fericita in rochita ei noua, din tafta azurie, facuta de vecina ei, croitoreasa.
De unde gasise croitoreasa taftaua?
Cat timp lucrase Mirela la gradina de legume pentru cativa banuti ca sa poata plati materialul? Deja nu mai conta. Visul ei se implinise.
Vazuse rochia in urma cu un an intr-o revista de moda. Si de atunci se visa cu ochii deschisi dansand imbracata in rochia azurie. Rochia arata pe ea parca mai frumos decat in poza din revista. Ochii Mirelei, mari si albastri, ieseau puternic in evidenta, talia era frumos marcata, iar pliurile din materialul fosnitor o faceau sa se simta pentru prima data printesa. Bogata, frumoasa si dorita. Plutea.
Mirela, era o fata desteapta si descurcareata. Miniona, subtirica, cu parul blond cenusiu, un pic ondulat. Cu toate acestea, aparitia ei trecea neobservata in orice imprejurare. Saracia de acasa, absenta tatalui care plecase cand ea si sora ei erau mici, cat si a mamei, care muncea mult, erau de cele mai multe ori greu de mascat. Parintii nu veneau la scoala. In general erau singure si trebuiau sa se descurce. Asa ca de mica era inventiva si plina de solutii inedite. Prin multe "artificii" bine gandite reusise sa faca rost, fara bani multi, de materialul dorit pentru rochie. Voia sa fie vazuta, sa iasa si ea in evidenta, macar o data. Si reusise!
Precum personajul Miruna al Cellei Serghi din "Panza de paianjen", se simtea admirata si in centrul atentiei. Si de data aceasta era vorba despre ea, Mirela cea saraca si de multe ori atat de stearsa! Ca intr-un roman, visul ei devenise realitate.
Of, cat de mult isi dorea sa nu se trezeasca niciodata din acel vis!
Casa unde era petrecerea era destul de spatioasa si animata aproape in intregime. Usile erau larg deschise si, din camerele laterale, dispuse radial, tinerii se adunau in camera de mijloc unde se dansa cu foc. Ca intr-un roman sau film, exista o camera in care nu se putea intra. Usa aceea inchisa pe Mirela o atragea ca un magnet.
Acolo era biroul ce avea si o mica canapea, unde dormea fratele mai mare al gazdei. Pentru ca diferenta dintre ei era mare, de aproape 7 ani, gasca vesela nu il cunostea. Faptul ca el era student in ultimul an de facultate il facea se devina aproape neinteresant. "Nu stie sa se distreze, invata toata ziua", cataloga gazda si nimeni nu a mai fost interesat. Pentru multi dintre ei parea batran si plictisitor. Pentru Mirela ideea de studentie facea parte tot dintr-un vis. Vis la care insa nu putea spera. Banii pentru mai multi ani de intretinere nu se puteau aduna precum banii de rochie. "Interesant", isi spuse ea. "Oare cum arata? Este oare atat de plictisitor si serios cu spun ceilalti?" Curiozitatea nu ii dadea pace.
La o Conga, unde ea era prima care dadea tonul, a profitat si a deschis usa biroului. Baiatul de pe canapea a dat la o parte patura cu care se invelea pana peste cap si a deschis cei mai frumosi si stralucitori ochi pe care Mirela ii vazuse vreodata. Erau de un albastru de otel, clar si senin. Parul saten inchis si pielea alba scoteau parca si mai mult in evidenta frumusetea si stralucirea ochilor. Privirea era blanda dar extrem de vesela si vie. Mirela a simtit cum picioarele i se blocasera, ca si cum cineva ii turnase pantofii in beton. Nu mai auzea nimic, vedea doar ochii aceia albastri, fermecatori. "Cu baiatul acesta o sa ma marit, omul acesta o sa fie sotul meu", isi spuse ea in gand. Si nu pleca de la petrecere decat dupa ce reusi sa vorbeasca si sa danseze cu el.
Toata viata a ramas cu amintirea acelei nopti fermecate, in care dansau in pereche, plutind usor deasupra parchetului, in care rochia ei fosnitoare si ameteala dansului si a emotiilor traite o faceau sa se simta intr-o sala de bal. Se potriveau perfect la dans, de ce nu s-ar potrivi si in viata?
Din acea zi Mirela avea sa descopere ca nu mai este o persoana stearsa, invizibila si ca este suficient sa isi puna ceva in gand ca acel lucru sa se implineasca. Cei doi ochi albastri au devenit ochii iubitului sau. Desi Mirela nu era o fasneata care sa stie sa vrajeasca baietii si nici nu epata prin nimic, tenacitatea si mintea ei ascutita au
facut-o sa gasesca modalitatea prin care baiatul cu ochii albastri, visat de multe alte fete, sa devina sotul ei.
Povestea continua, dar nu o voi posta aici. Sper ca intr-o zi sa va anunt in ce carte puteti citi urmarea:).
Si da, visul meu s-a implinit. Puteti citi continuarea in cartea "Flacari gemene nuvele povestiri si trairi", aparuta la editura SIoNO. Acesta se gaseste in libraria M. Eminescu din Bucuresti, reteaua Carturesti, Humanitas, Alexandria si in marile librarii din tara.