Am fugit de scris in ultimul timp. Din varii motive. Intai am avut un blocaj, apoi o gripa. Apoi a venit inca o raceala. Mai usoara decat prima, dar tot gen gripa.
Apoi nebunia sfarsitului de an. Cu probleme de rezolvat, activitati scolare de final de an si pregatiri pentru sarbatori.
Ok, e de inteles ca nu ai mai scris, imi spun. Oare?
Nu, nu mi-a fost atat de rau incat sa nu pot sa scriu. Starea de rau care ma opreste nu este starea fizica, ci in cea psihica. Pentru ca sunt intr-un impas. Puternic. Si ma framant.
Putini sunt cei ce nu trec prin astfel de momente. Doar cei care lasa viata sa treaca pe langa ei, care se lasa in voia „sortii”, mai precis care lasa lucrurile fara sa faca ceva. Care lasa viata sa treca pe langa ei. Eu nu sunt genul acesta.
Sau nu vreau sa fiu si atunci fac eforturi sa ies din starea de confort pentru a ajunge in alta zona.
Am mai avut astfel de momente de depasit in viata si de fiecare data framantarile
m-au obosit. Devin tacuta atat in vorba, cat si in scris. Uneori, cand durerea devine calda si linistita, ostenitoare si grea incep sa scriu. Si atunci presiunea incepe sa se ridice ca o ceata, sa devina mai usoara.
Procrastinare. Un cuvant relativ nou pentru mine. L-am aflat in urma cu cca 3 ani.
Si mi-a sunat ciudat. Cumva ma ducea cu gandul la biserica. Asta probabil dintr-o lipsa de cultura laica😊. Si cand am aflat ce inseamna, m-am amuzat. Ce cuvant pompos pentru o amarata de amanare.
Cine nu amana ceva ce nu ii place, macar o data in viata? Nu mai zic de cei ce amana in permanenta orice..doar, doar nu mai este nevoie sa faca acel lucru.
Si atunci de ce un cuvant asa de pompos pentru o atitudine aproape banala si comuna? Pentru ca este mai interesant. Pentru ca pare mai important fiind importat. De parca nu ne mai ajung cuvintele in limba romana. Oare? Limba romana este mult mai bogata decat engleza....
Pentru ca „procrastinarea” suna bine langa un „workshop” sau o sedinta de cu „coaching” si cu „o problema ce necesita ajutor specializat”.
La naiba! Tine doar de vointa si acceptare a realitatii. Si atunci ii dai bice. Nu ai nevoie de altii ca sa nu te mai ascunzi tu dupa perdea, sa iti gasesti scuze pentru a ramane lenes in starea ta de bine aparenta.
Ai nevoie doar sa recunosti in fata ta ca esti un mincinos care isi cauta scuze la nesfarsit. Pentru ca asa ii este mai bine si mai usor! Pentru ca de fapt ii este lene...lene sa muceasca cu propria persoana.
Sa nu ma intelegeti gresit. Cred ca a merge la un coach sau psiholog este extrem de important pentru sanatatea noastra asa cum este si spalatul pe dinti. De ce spun asta? Pentru ca imi pare o metoda de curatare a creierului ce trebuie facuta regulat daca obisnuiesti sa traiesti intr-un mediu nesanatos. Mananci dulce - mergi la stomatolog mai des ca sa nu ai probleme majore, nu stii sa te protejezi sau traiesti intr-un mediu toxic, te duci la psiholog sau orice alt tip de ajutor specializat.
Dar pentru comoditate nu cred ca trebuie sa primesti decat ceva similar expresiei "nitica bataie":).
Asa ca, dupa asa o perioada de lalaliala, imi dau un sut in fund stil „coaching” si ma asez la scris. Stiu ca asa sufletul meu se va linisti si probabil ca o sa pot rezolva mai departe si problemele ce ma chinuie.
Primul pas este sa intru pe internet si sa caut un numar de tel si sa fac o programare...nu, nu la psiholog sau la vreun coach, ci la un cabinet medical unde sa fac o procedura de ozonoterapie. Ca sa pot face ceea ce imi doresc trebuie sa ma ajut intai fizic.
Apoi sa rescriu lista cu dorinte ce se vor realizate pana la sfarsitul anului, (zisa la fel de pompos rezolutii daca cumva nu mai puteti fara), sa o fac mai scurta si sa o prioritizez.
Daca ar fi doar atata de facut, ce bine ar fi!
Dar mai am de structurat noul regim de viata la care am inceput sa lucrez de anul trecut. Pentru ca am intrat intr-o alta etapa si ca atare am nevoie de ajustari. Atat alimentare cat si de miscare. Si de grija pentru mine, lucru neglijat prea mult. Iar acest lucru este cel mai greu. Si necesita cea mai multa vointa, pentru ca acolo sunt obiceiurile sapate atat de adanc incat nici nu mai realizezi ca te intorci mereu la ele.
Este un reflex neconditionat care te tine in vechile obiceiuri atat de puternic incat nici nu realizezi. Pentru aceasta parte trebuie sa stai doar in prezent. Sa te urmaresti.
Si credeti-ma ca este al naibii de greu sa o faci permanent. Cel putin in prima perioada, pana incep sa se creeze noile punti neuronale. Aceasta o sa fie partea gen atrenament sportiv. Dur si fara scuze sau intarzieri.
Daca voi stiti o alta varianta mai putin dura, sa imi spuneti si mie, eu nu am gasit cu toate cursurile, workshopurile si cartile studiate.
Sper sa gasesc solutii pentru ceea ce am nevoie ca sa imi fie mai bine. In momentul in care o sa vad ca functioneza, o sa va spun, sa va fie si voua de folos.
Pana atunci, nu am nevoie decat de vointa, organizare si dorinta. Si bineinteles,fara procastinare 😊.
Oare nu era mai bine cand nici nu stiam cuvantul acesta? Poate eram mai putin tentati sa il folosim si sa il traim.
Va doresc un an cu bucurie si armonie divina, cu mult noroc si sanatate!